Lectii de franceza – Peter Mayle

Am sa incep prin a ma extazia si a va impartasi faptul ca ador stilul caracteristic lui Peter Mayle. Observa cu o perspicacitatea aproape de detectiv toate detaliile, are un umor spumos si o ironie muscatoare cand se refera la diferente dintre civilizatia franceza si cea britanica. Dupa ce i-am parcurs aproape toate romanele traduse la noi de editura Rao, ultima pe lista a ramas “Lectii de franceza”, imprumutata de la Cristina.

Avand subtitlul “Aventurile mele cu furculita, cutitul si tirbusonul pe meleagurile Frantei”, aceasta carticica nu constituie altceva decat un jurnal al periplului sau in jurul Frantei, la diverse festivaluri, targuri, degustari si alte evenimente de acest tip, scopul final fiind escoperirea mancarurilor in diferite zone si a felului in care se prepara acestea.  Dupa cum nota si Cristina, cred ca este pentru prima data in viata cand, dupa ce am citit ce gust au si cum pot fi preparate piciorusele de broaste (sotate in vin alb si presarate cu patrunjel pe deasupra)  si melcii (cu putin unt si usturoi), mi s-a facut o pofta sa le incerc!

Cu totii stim ca poporul francez este unul gurmand, cu un adevarat cult pentru comorile lor gastronomice. Pentru a sublinia acest lucru, in a treia duminica din ianuarie, in Richerenches se tine “messe des truffes” (liturghia trufelor), in cinstea Sfantului Anton, protectorul cautatorilor de trufe. In cutia milei, la finalul sujbei, circula cosuri in care se aduna trufele care vor fi scoase ulterior la licitatie. Tot profitul urmeaza sa ajunga la fundatiile de caritate si la biserica.

Intr-un alt capitol, aflam ca puii de Bresse (de luxe), pentru a merita aceasta Appellation, trebuie sa aiba un aspect patriotic: picioare albastre, penaj alb in totalitate si creasta rosie ca sangele.

Nici branzeturile nu sunt date uitarii. In capitolul “Dragoste la prima aroma”, am salivat la descrierea branzei din Livarot: un disc portocaliu- roscat, strans in chingi de papura si, avand renumele de a fi unul dintre sortimentele cu cel mai patrunzator miros din lume.

Si daca tot am povestit de melci,  trebuie sa tineti cont ca “melcii se mananca  din nas, nu din ochi”, asta ca sa nu fiti descurajati de carnea lor inchisa la culoare si neapetisanta. Va redau un paragraf in care sunem invatati cum ar trebui sa ii extragem din cochilie si sa ii mancam:

” Maurin gaurise o felie de paine si acum se folosea de coaja ca de o penseta, prinzand fiecare cochilie cu ajutorul ei pentru a nu-si arde degetele. Cu cealalta mana, cu degetul mic ridicat cu gratie, Maurin tintea cu scobitoarea, o infigea cu sarg in carnea dinauntru, si, cu o rotire indemanatica din incheietura extragea continutul fierbinte. Inainte de a lasa cochilia jos, o ducea la gura ca pe o canita si sorbea si ultimele ramasite de suc gustos.”

In rest, asistam la degustari de vinuri in Burgundia, la un maraton pentru cunoscatori in Medoc, la o detoxifiere cu cuisine minceur  (pentru cei care vor sa scape de kilogramele in plus) in Eugenie les Bains sau la incercarea de deconspirare a secretului stelelor ghidului Michelin.

O lectura reconfortanta si o capodopera in ceea ce priveste bucataria franceza!

Nota mea 4/5

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s