Eseu despre orbire – Jose Saramago

De foarte mult timp nu am mai citit o carte care sa ma tina atat de mult in suspans si pe care sa o devorez pana la final! Daca nu mi-ar fi recomandat-o Cristina, probabil nu as fi ales-o niciodata de pe rafturile din librarie gandindu-ma ca este chiar un eseu. M-as fi inselat teribil, pentru ca este mult mai mult decat un eseu plicticos, este un roman savuros si extrem de captivant.

Intriga romanului este deosebit de simpla si dezvolta treptat ideea a ceea s-ar intampla daca intr-o zi toata lumea ar incepe sa orbeasca… Mai pe scurt oamenii dintr-o tara fara nume isi pierd vederea. Pe cuprinsul intregii tari apare un fel de epidemie ca sa ii spunem asa, virusul contagios care se rapandeste treptat fiind orbirea – “marea de lapte” sau “raul alb”. Nu este orbirea clasica nagra de care am auzit noi pana acum, ci o orbire alba.

Actiunea incepe brusc si se incheie la fel de brusc (desi poate in adancul sufletului speram la un alt fel de final). In timp ce statea la semafor, un sofer constata ca nu mai vede. Acesta este primul orb. El este ajutat cu o mare bunavointa de un cetatean amabil care il conduce acasa. Bineinteles ca acel cetatean amabil ii subtilizeaza masina. Sotia primiului orb il duce la medicul oftalmolog care nu reuseste sa isi dea seama de ce boala este vorba. Dar pana sa descopere misterul acestei orbiri, isi pierde si el vederea. La fel si sotia primul orb si toti pacientii din acea zi prezenti in sala de asteptare (batranul cu o legatura neagra la ochi, fata cu ochelari negri, baietelul strabic sau receptionera de la cabinet).  O adevarata epidemie, la primul contact cu purtatorul virusului toti vor orbi. Tot orasul este infestat de acest virus, iar guvernul iar hotararea de a-i baga pe toti in carantina intr-un fost spital de nebuni. Singura persoana care miraculos nu va orbi este sotia medicului, care va avea povara sa ii calauzeasca pe toti. Nu voi continua povestind subiectul cartii pentru ca nu vreau sau il spoileresc.

Ce mi-a placut tare mult in cartea asta a fost lipsa individualizarii personajelor prin nume, fiecare fiind denumit fie prin profesie, fie prin relatia de rudenie cu celelalte personaje sau prin felul in care arata: primul orb, sotia primul orb, medicul oftalmolog, sotia medicului, batranul cu o legatura neagra la ochi, fata cu ochelari negri, baietelul strabic, cainele lacrimilor. Intregul roman este o adevarata metafora a inclinatiei oamenilor spre lipsa de solidaritate in fata unui rau suprem, a nepasarii in preajma durerii, a suferintei si a mizerie (la propriu si figurat).  Orbii nu mai au valori si percepte morale si accepta sa traiasca in mizerie in loc sa se organizeze. Devasteaza magazinele ca niste animale primitive, pangaresc cu fecale intregul oras, recurg la hotii si violuri organizate. Mi-a placut enorm de mult cum a simplificat Saramago fiinta umana “Din aluatul ăsta suntem făcuţi toţi, jumătate indiferenţă, jumătate răutate”.

Eseu despre orbire trebuie sa fie citita de cei cu inima si stomacul tare  (contine cateva imagini suficient de greu de suportat ale mizeriei umane), cu o imaginatie bogata si o privire de ansamblu a lucrurilor. Nu am inteles in schimb de ce sotia medicului este sigura care nu orbeste si nu se cufunda in acea  mare laptoase de lumina “orbitoare”? Sa fie oare o referire la ceea ce se intampla si in realitate in sensul ca, in timp ce oamenii fac si bune si rele, Dumnezeu priveste…

Ca o concluzie mi-a placut tare mult! Romanul a fost ecranizat in 2008 si ii are in rolurile principale pe Julianne Moore, Mark Ruffalo si Gael Garcia Bernal. Eu am facut o mica greseala si am vazut filmul inainte de a citi cartea, dar din fericire nu am fost deloc dezamagita de film, respectand foarte bine romanul.

Iata si trailerul si va invit sa cititi si parerea Cristinei aici .

Advertisements

8 responses to “Eseu despre orbire – Jose Saramago

  1. Ai prezentat asa de frumos cartea ca mi-ai trezit si mie cheful de a o citi. 🙂 Si bineinteles ca nu stiam ca a fost si ecranizata. Se pare ca niciodata nu stiu. 🙂
    Mersi de info! 😛

    • Mihaela, nici eu nu stiam pana anul trecut de Saramago, dar mai bine aflam mai tarziu decat niciodata.
      Mi-a placut chiar tare mult romanul si te invit si pe tine sa il citesti. Inca o data unele scene este posibil sa te scarbeasca si sa iti pui intrebarea cum ai fi reactionat tu daca ii fi fost in postura lor….
      Dintre asta si primul roman citit de acest autor sincer prefer Intermitentele mortii pentru ca nu este chiar atat de dur 😉

  2. Deocamdata asta e romanul meu preferat al lui Saramago, dar n-am citit decat 3, asa ca nu pot sa ma exprim prea bine!

    Ma bucur tare mult ca ti-a placut 😀

    • Cristina, fiind o recomandare din partea ta nici nu avea cum sa nu imi placa! Sper sa reusesc sa citesc mai multe de Saramago pentru ca scrie minunat! Chiar daca la inceput am fost putin sceptica din cauza stilului sau alambicat, fara linii de dialog si cu fraze groznic de lungi, tind sa ii dau dreptate. Pentru ca noi cand vorbim nu gandim in liniute de dialog 🙂 Da, a-l citi iti ia mai multa concentrare, dar merita cu varf si indesat!

  3. Foarte faina recenzie Simona. :*

  4. Pingback: Toate numele – Jose Saramago | Jurnal de buzunar

  5. Pingback: Eseu despre orbire « Singur pe bancă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s