Farame de memorii – Jose Saramago

De la primele romane scrise de acest autor magnific, castigator al premiului Nobel, mi-am promis ca treptat voi citi tot ceea ce s-a tradus in limba romana. Va intrebati poate de ce? In primul rand pentru ca Saramago are un stil de a scrie mai greoi care la inceput te intriga si iti retine atentia putin mai mult, dar apoi te prinde in mrejele lui. Ca sa nu mai spun de subiectele complexe pe care le abordeaza.

Cel mai recent roman pe care am reusit sa il termin astazi de citit se numeste Farame de memorii si este unul autobiografic, un fel de Amintiri din copilarie pe meleaguri portugheze. Pe alocuri nostim, dar pe alta parte trist din cauza conditiilor mizere in care a trait la inceput Zezito (caci asa era alintat), romanul de fata ilustreaza cum s-a modelat si din ce a prins radacini in satul Azinhaga.

Autorul descrie cu umor, tandrete si nostalgie relatia sa cu natura si familia,  moartea fratelui sau mai mare Francisco, primele iubiri interzise  sau esuate din cauza unei diferente de varsta, (Domitilia, Deolinda), felul in care a invatat sa citeasca din ziare vechi sau primul sau contact cu limba lui Moliere dintr-un dictionar de conversatie portughez- francez.

Mi-a placut tare mult episodul in care autorul explica de ce il cheama Saramago si felul in care fiul a dat numele tatalui si nu invers. Saramago  (in traducere hrean) nu era numele de drept al familie dinspre tata, ci porecla cu care ei erau cunoscuti prin sat. Pentru ca functionarul de la starea civila era sub influenta alcoolului a decis pe socoteala si riscul sau, sa adauge la Jose de Sousa (acesta era numele si prenumele pe care tatal lui voia sa il poarte) sa mai adauge si Saramago. Din pacate, pentru a-l inscrie in scoala primara era nevoie sa fie prezentat certificatul de nastere. Ar fi parut cel putin bizar ca pe tatal sau sa il cheme simplu Jose de Sousa in hartii, iar fiul sau sa aiba numele complet de Jose de Sousa Saramago. Astfel, pentru ca totul sa fie cinstit, tatal sau nu a avut alta solutie decat sa isi schimbe si el numele in Jose de Sousa Saramago. “Presupun ca acesta trebuie sa fi fost unicul caz in istoria umanitatii in care fiul a fost cel care i-a dat numele tatalui.”

In casa bunicilor sai (acel cocon magic) din partea mamei de care se simtea mai apropiat, Jeronimo si Josefa, s-au produs metamorfozele hotaratoare ale copilului si adolescentului. Chiar daca erau tarani saraci si analfabeti, in discursul de primire a Premiului Nobel, Jose Saramago spune despre bunicul sau, Jeronimo, ca era omul cel mai intelept pe care l-a cunoscut vreodata.

Povestea lui Zezito este insotita si de fotografii cu el in diferite etape ale vietii (e chiar dragut cand e deja adolescent), cu mama si tatal sau si cu bunicii sai.

Constructia frazelor este mult mai simplista aici decat in celalalte romane pe care le-am citit pana acum de el. O carte foarte placuta si nostalgica care te face sa descoperi cum s-a format acest mare autor si de unde i-a izvorat imaginatia.

Advertisements

2 responses to “Farame de memorii – Jose Saramago

  1. Pingback: Despre dragoste şi umbră – Isabel Allende « Cronicile Ancuţei

  2. Pingback: Carti de la A la Z | Jurnal de buzunar

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s