Eugenie Grandet – Honore de Balzac

Tin sa marturisesc de la inceput ca nu sunt o mare admiratoare a lui Balzac, poate si din pricina faptului ca in liceu (fiind la profil bilingv, avansat franceza) eram obligati sa citim, pe cat posibil in franceza, unele opere care mi se pareau greoaie la acea vreme dintre care si unele de acest autor. Partea cea mai neplacuta era ca trebuia sa facem eseuri pornind de la o tema tratata in acea carte. Si toate astea erau impuse, ceea ce nu imi placea deloc. Balzac nu mi-a ramas in suflet pentru ca mi s-a parut stilul foarte asemanator cu al lui Calinescu – foarte plictisitor din punctul meu de vedere din cauza unor descrieri prea lungi si prea amanuntite.

Am zis ca macar la varsta asta sa ii mai dau o sansa cu Eugenie Grandet care din fericire nu are dimensiuni foarte mari, adica macar nu pierd o saptamana la o carte riscand sa citesc ceva ce nu imi place. Despre aceasta carte am auzit prima data la bunica mea cand eram micuta si imi mai povestea franturi din ea.

Romanul este putin telenovelistic. Practic este evocata povestea unui suflet pur, ale carui aspiratii sunt infrantate de bani si de interesele societatii in care s-a nimerit sa se nasca. Oare de ce suna atat de familiar totul?

Fiica lui Felix Grandet, un dogar din Saumur, un parvenit imbogatit prin specula si siretenie cat cuprinde, Eugenie Grandet va creste sub autoritatea tatalui ei. Acest Hagi – Tudose  al Frantei va impune familiei sale, formata din doamna Grandet, Eugenie si slujnica Nanon, o viata plina de lipsuri si tot felul de privatiuni: incepand de la mancare, continuand cu lemnele de foc si ajungand pana la aspectul casei in care locuiesc.

Zilele decurg cam la fel la “conacul” Grandetilor, cei care ii viziteaza cel mai des sunt familiile Cruchot si Grassins, care rivalizeaza in cucerirea, prin casatorie, a celei mai bogate mostenitoare din tinut. Dar totul este dat peste cap de sosirea neasteptata de la Paris a lui Charles care va trezi in sufletul lui Eugenie iubirea, sentiment necunoscut pana atunci de ea. Charles este fiul fratelui lui Felix Grandet – Guillaume. El fusese trimis la Saumur de tatal sau.  Acesta, dand faliment, se sinucide, iar Charles este nevoit sa plece in Indii pentru a aduna banii necesari pentru a-i plati pe creditorii tatalui sau.

Restul veti afla daca veti parcurge acest roman care, din fericire, mi-a depasit asteptarile. Nu o sa va mint, are la inceput cateva pasaje pline de descrieri plictisitoare ale caselor din Saumur, dar  daca si eu le-am putut parcurge atunci pentru voi e floare la ureche. Nu am priceput totusi cum isi dorea Eugenie sa sa casatoreasca cu Charles cand el era varul ei? Si mai ales ca ea era o fiinta foarte bisericoasa? Oare atunci religia nu interzicea asemenea practici? Am uitat sa precizez perioada in care este  situat acest roman – incepului secolului XIX.

” Din punct de vedere financiar, domnul Grandet era asemenea tigrului si a sarpelui boa: stia sa se piteasca, sa se ghemuiasca, sa ocheasca prada indelungat, sa se repeada asupra-i; apoi casca gura pungii, inghitea o sumedenie de banet si se culca domol, ca sarpele care mistuie nepasator, rece, metodic. Nimeni nu putea sa-l zareasca trecand pe strada fara a incerca un sentiment de admiratie, amestecat de stima si teroare. Cine din Saumur nu simtise ca-l sfasie cu politete ghearele lui de otel?”

15 lei la Coltul Colectionarului

Advertisements

4 responses to “Eugenie Grandet – Honore de Balzac

  1. Cealaltă Ancuţă

    Simona, cred că zicea şi în cartea lui Gilbert de aceste chestii. În acele timpuri chiar era indicat să te căsătoreşti în familie pentru a păstra averea, dar ştiu că asta era valabil mai mult în familiile aristocrate. Atitudinea bisericii nu o cunosc însă ştiu că am mai citit despre astfel de cazuri.
    Cât despre carte, şi mie mi-a plăcut mult, dar nu mai ţin minte mare lucru, am citit-o pe la 13 ani.

    • Ai dreptate Anca. Oricum raportandu-ne la zilele noastre e foarte ciudata aceasta practica :))
      E o carte foarte placuta, desi destul de trista.

  2. Pare o carte destul de interesanta si este posibil sa o citesa in viitor. Am luat in mana de vreo 3-4 ori de-a lungul timpului “Femeia de 30 de ani” si nu am reusit inca sa o citesc. Deci nu pot sa-mi fac o parere despre lucrarile lui Balzac atata vreme cat nu am citit inca nimic scris de el (spre rusinea mea, avand in vedere ca este unul dinte cei mai importanti romancieri din toate timpurile). In ceea ce-l priveste pe Calinescu am citit cu placere Enigma Otiliei (atunci cand a fost nevoie, adica prin liceu) si m-am mai “delectat” cu cate un fragment din “Istoria literaturii de la origini pana in prezent”.

    • Andreea, este o carte foarte placuta dar si tare trista si in unele puncte o putem raporta chiar realitatii zilelor noastre 😦 Despre Balzac – la mine probabil este si o chestie pe fond psihic: fiind fortata sa citesc ceva, fara sa fie din initiativa mea, lucrul asta ma cam inhiba. Probabil, pe viitor voi mai citi sau reciti si ale opere scrise de el.
      Cat despre Calinescu, din cate imi aduc eu aminte am impresia ca mi-a placut o idee mai mult “Cartea nuntii” decat “Enigma Otiliei”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s