Category Archives: Seriale

Parks and Recreation

Mereu sunt in cautare de ceva nou. Asta pentru ca deja m-am cam saturat de Gossip Girl, iar Men of a Certain Age au luat pauza. Am avut si o dezamagire crunta cu Party Down, dar mai bine nu va povestesc. Pana va reaparea Men of a Certain Age sau South Park sau altceva care sa imi capteze atentia cat de curand, am optat pentru Parks and Recreation. De regula cand testez un serial nou descarc doar primul episod, poate si al doilea. Ei, de data asta am descarcat primele 2 sezoane si bine imi pare ca am procedat asa.

Cu siguranta le veti recunoaste din poza de mai sus pe Amy Pohler (Saturday Night Live, Baby Mama etc) si Rashida Jones (The Office). Marturisesc faptul ca l-am ales mai mult datorita lui Amy Pohler care mi-a placut tare mult in show-ul difuzat de NBC, dar si pentru ca acest serial a fost nominalizat la premiile Emmy. Din primele minute ale serialului mi-am dat seama ca sursa de inspiratie a lui, de fapt calapodul dupa care a fost facut, este The Office (care mi-a placut enorm de mult la inceput, dar acum parca e din ce in ce mai lipsit de acel umor sadic). Este acelasi tip de mockumentary (nu stiu cum as putea sa traduc asta in romaneste sa fie cat mai fidel realitatii)- un documentar ironico-satiric la adresa functionarilor publici, in cazul acesta din departamentul Parcuri si Agrement.

Personajul principal este Leslie Knope (Amy Poehler), directorul adjunct al departamentului de Parcuri si Agrement din orasul fictiv Pawnee, Indiana. Knope isi asuma un proiect destul de bizar impreuna cu o asistenta medicala pe nume Ann Perkins (Rashida Jones): sa transforme o gropa abandonata intr-un parc, incercand in acelasi timp sa isi croiasca drumul prin politica administratiei publice locale.

Partea cea mai hilara, cel putin din punctul meu de vedere, este entuziasmul ei nemarginit si telurile putin irealiste care, desigur  ca nu sunt deloc impartasite de colegii ei nemotivati. Intr-adevar acest serial m-a facut inca o data sa apreciez calitatile de actor de comedie ale lui Amy Pohler. Serialul este in genul acela cu umor sadic, dar uneori si absurd, cu situatii stanjenitoare incat, daca ai fi tu personal pus in acea situatie, nu ai sti ce sa faci: daca sa plangi sau sa razi.

Advertisements

Men of a Certain Age

Este prima data cand recunosc in mod oficial pe blog ca urmaresc unele seriale si nu sunt foarte mandra de asta, gen Gossip Girl sau Pretty Little Liars. Stiu ca sunt copilaresti si stupide, dar daca m-au prins in mrejele lor nu prea mai am scapare. Dar sa nu divaghez. De cand au luat pauza imi doream un inlocuitor pentru a-mi umple serile cand vin de la serviciu, dar nu am chef de un film. Nu a durat mult si recomandarea a venit din partea Cristinei cu Men of a Certain Age. Recunosc faptul ca m-a atras distributia lui: in primul rand Scott Bakula (urmaream Quantum Leap acum 100 de ani cu sfintenie), apoi Ray Romano (Dear Raymond).

Am urmarit trailerul, am mi-am descarcat primul sezon si am inceput sa il devorez in portie de 2 episoade pe zi. Va marturisesc ca acest serial nu se adreseaza unui anumit segment de varsta, desi vazand varsta personajelor (48-49 de ani ) ai zice ca este pentru varsta a doua.  M-a captat din prima si imi place, imi place tare mult. Asta pentru ca aceste personaje trec prin niste intamplari sau au anumite temeri si atata de mult ma regasesc in ele.

Subiectul nu vi l-as putea spune foarte clar pentru ca fiecare episod constituie o poveste noua.  Practic urmarim povestea a trei prieteni din copilarie – Joe Tranelli (Ray Romano), Terry Elliott ( Scott Bakula), Owen Torreau Jr ( Andre Braugher) a caror varsta se invarte pe undeva pe la 48-49 de ani si trec prin acea mid- life crisis.

Joe, proaspat divortat este putin prea nevrotic din punctul meu de vedere . Visul lui a fost sa devina un jucator profesionist de golf, dar a ajuns doar proprietarul unui magazin cu decoratiuni pentru petreceri. Pe langa asta mai are si patima pariurilor. Personajul nu prea imi place pentru ca nu ma regasesc in el. Ma enerveaza ca isi face griji din orice si este putin paranoic.

Terry nu prea are responsabilitati atat de mari. El este exemplul tipic al eternului burlac. Schimba femeile precum sosetele (le prefera pe cele mult mai tinere lui), niciodata nu are o relatie stabila. Pana si locul de munca nu ii este unul bine inpamantenit. Mai jongleaza din cand in cand cu actoria. Sincera sa fiu nu prea am inteles bine ce face el in locul de munca actual. Oricum personajul lui imi place mult mai mult decat cel al lui Ray Romano pentru ca este mult mai activ si mai salbatic si nu se gandeste de 10 ori pana sa decida ceva.

Owen Jr este un vanzator de masini, diabetic si foarte stresat la locul de munca. Asta pentru ca lucreaza in firma tatalui sau care il piseaza in fiecare episod cu cate ceva, nerecunoscandu-i adevaratele merite. Mi-a placut tare mult episodul cand Owen era foarte stresat de faptul ca unii clienti (de fapt toti) il urasc dupa ce cumpara o masina de la el din cauza pretului mult prea mare. Asa ca se hotaraste sa adopte o tactica prin care sa fie apreciat de clienti si ajunge chiar vanzatorul lunii, spre mirarea tatalui sau. Nu va spun care este tactica, doar va recomand sa urmariti episodul.

Vi-l recomand pentru ca este foarte fain. E o comedie cu note dulci- amarui in unele circumstante, cam asa cum este viata reala.

Blackadder

Nu credeam sa ajung sa spun cat de mult imi place acest serial! Cred ca este unul dintre cele mai minunate seriale comice descoperite de mine pana acum si redescoperite cu ajutorul Cristinei. Primul contact cu el l-am avut acum vreo 8 ani cand inca se difuza la TV, dar treptat am uitat de el pana cand am avut o discutie despre Hugh Laurie…

Imi face o placere deosebita ca atunci cand ajung seara acasa, foarte obosita si cu moralul la pamant uneori, sa arunc o privire pe inca un episod din aceasta serie minunata.

Dar sa va spun un pic mai multe despre serial. Blackadder este destul de vechi, primul sezon debutand la BBC acum 28 de ani (wow e de o varsta cu mine 🙂 ). Personajele principale sunt anti-eroul Edmund Blackadder, jucat magistral de Rowan Atkinson, si servitorul sau imbecil Baldrick, jucat de Tony Robinson.  Desi timpul actiunii este plasat in perioade diferite ale istoriei ( evul mediu, domnia Elizabethei I, sfarsitul secolulului 18 si inceputul celui de-al 19-lea, primul razboi modial), in prim plan este Edmund Blackadder, membru al unei dinastii engleze.

Treptat il vedem pe Edmund cum coboara pe scara sociala, fiind pe rand fiul regelui si duce de Edinburgh, apoi Lordul Blackadder- stranepot al originalului Black Adder, majordomul printului de Wales ( jucat de Hugh Laurie – un idiot  si imbecil de mare clasa, dar totusi cu o doaga mai mult decat Baldrick), iar la final capitan pe frontul de vest in Primul Razboi Mondial. Pe masura ce acesta decade in rang social, devine din ce in ce mai inteligent, mai viclean si mai oportunist, scopul sau final fiind de a-si imbunatati situatia financiara (imi amintesc ca voia sa plece in Sardinia dupa ce a citit un anunt in ziar ca se cauta un rege nebun pentru acea regiune -vezi episodul cu actorii superstitiosi).  In fiecare serie, Edmund este insotit de servitorul sau fidel Baldrick, a carui intelegenta este undeva pe la stadiul de molusca. Ca sa nu mai vorbim de curatanie (nu si-a schimbat pantalonii de cand s-a nascut 🙂 )

Ii veti mai recunoaste si pe Miranda Richardson ( Regina Elizabeth I si Amy Hardwood) sau pe Stephen Fry (Regele Charles I, Lord Melchett si Ducele de Wellington).

Daca aveati impresia ca Rowan Atkinson isi face cel mai bun rol din cariera jucandu-l pe Mr Bean, va cam inselati. Pentru o adevarata mostra de comedie savuroasa, care te face sa te tavalesti pe jos de ras, va recomand aceasta serie excelenta! Poate primul sezon vi se va parea putin fortat si personajul lui Rowan cam putin atriculat , dar va sugerez sa aveti rabdare pentru ca seriile 2 si 3 reprezinta cu adevarat esenta serialului.

Spartacus: Blood and Sand

Tradus la noi prin Nisip insangerat, acest serial nu este recomandat celor care stau prost cu inima sau care nu suporta prea bine vulgaritatea si nuditatea. Situat la limita intre obscenitate si atrocitate, Spartacus a reusit sa ma capteze de la al treilea episod. Pe primele doua le-am ratat din varii motive, dar m-a pus la curent prietenul meu.

La inceput am crezut ca este foarte asemanator cu 300, dar din fericire este mai mult decat atat. Este plin de intrigi, de dragoste, de violenta si de comploturi. Este o combinatie foarte reusita intre 300 si Rome.

Practic primul sezon al serialului ne prezinta viata unor sclavi gladiatori din Casa Batiatus de Capua, in frunte cu Spartacus. Povestea gladiatorului Spartacus o stim cu totii: dupa ce este despartit de sotia sa, el este fortat de imprejurari sa participe la luptele in arena.  Doar in vremea aceea cu ce  se putea inchide gura maselor? Cu paine si circ, in cazul asta lupte in arena pe viata si pe moarte. Probabil era cam singura forma de divertisment in acele timpuri.

Treptat acesta devine unul dintre cei mai de temuti dusmani ai Romei si isi deapana un ghem de intrigi si un plan prin care sa se razbune pe cei care i-au rapit fericirea destramandu-i familia. Va fi nevoit si el sa joace murdar, sa isi faca din dusmani prieteni si invers, sa participe la intrigile politice si morale care se impletesc cu vulgariatea, sangele, violenta si coruptia pentru a-si atinge scopul final dezvaluit in ultimul episod al seriei 1.

Daca nu suneti foarte pudici sau cu stomacul slab, va garantez ca veti fi captati de acest serial. Niciodata pana sa urmaresc Spartacus nu am asteptat cu sufletul la gura sa apara inca un episod nou si nu am trait cu atata intensitate actiunea in sine. Are scene de sex si de violenta cu foarte mult sange varsat (blood and gore), dar efectele alea speciale si stop cadrele nu te fac sa fii dezgustat. Imi place in mod special felul in care vorbesc actorii, scenaristii folosind foarte multe cuvinte mai vechi sau o topica mai invechita ca sa spun asa. Din punctul meu de vedere, asta face din Spartacus un serial mai autentic si parca il muleaza mai bine in timpul romanilor. Intriga serialului este excelenta, iar subiectul principal se construieste incet de-a lungul a mai multor episoade. Desigur ca personajele au multiple fatete si sunt nuantate unori drept good, alteori drept evil. La un moment dat ajungi sa te atasezi de unele personaje sau chiar sa rezonezi cu ele si sa ti se faca mila, in timp ce altele iti provoaca o repulsie profunda.

Actorul din rolul principal al lui Spartacus este un nume nou in industria cinematografica, Andy Whitfield. Alaturi de el o veti mai recunoaste pe Lucy Lawless (Xena), care intra atat de bine in pielea personajului ei!  Din pacate, in noul sezon intitulat Gods of The Arena (un soi de prequel, actiunea desfasurandu-se inaintea aparitiei lui Spartacus in scena), Andy va fi fortat sa se retraga din serial din cauza unor probleme foarte mari de sanatate. Am inceput sa urmaresc si al doilea sezon si este la fel de captivant ca si primul.

Ca sa inchei, daca suneti mai pasionali si cautati un serial care sa va tina cu sufletul la gura, atunci veti aprecia dialogul dramatic, dar si poetic (cumva asemantor cu piesele lui Shakespeare), sexualitatea dar si violenta. Chiar daca vi se va parea trivial, placerile lumesti erau aceleasi ca si in zilele noastre dar atunci erau mult mai bine afisate si asumate fata de acum.