Talentatul domn Ripley- Patricia Highsmith

Cred ca pana la acest roman al Patriciei Highsmith nu mai citisem vreodata carti de genul thriller/ suspans. Da, nici macar Agatha Christie sau Conan Doyle.Pe cat de bunicel a fost romanul Talentatul domn Ripley, nu cred ca o sa mai am vreodata curiozitati de acest gen pentru ca dupa ce am terminat romanul din pricina subiectului am avut diverse vise ciudate…

Dar vorba lunga saracia omului, asa ca sa revenim la domnul Ripley… In cazul in care nu ati vazut deja filmul cu Matt Damon (eu inca nu am fost curioasa sa il vizionez) ar trebui sa fac un scurt rezumat al romanului. Tom Ripley este un falsificator de doi lei care se chinuie cu chiu, cu vai sa ascunda urmele nelegiurilor sale. Totul pana la punctul cand in scena intervine un domn care ii propune sa il ajute sa isi aduca fiul rebel ratacitor inapoi in State de pe taramul Italiei. Afland ca Tom este prieten bun cu fiul sau (cel putin asa sustinea personajul nostru pricipal) ii ofera o calatorie gratuita in Europa si, odată cu ea, sansa unui nou inceput in ideea de a-l convinge sa renunte la viata boema din Italia si sa se intoarca acasa. Ajuns acolo Ripley isi da seama ca Dicki Greenleaf are viata pe care si-ar dori-o el. Adica una mult mai buna, cu bani si succes… Iar pentru a avea aceasta fericire pe care si-o inchipuie el este capabil chiar sa ucida…

Patricia Highsmith a reusit sa creeze un psihopat in carne si oase, dar nu unul de rand, ci unul subtil si cu o istetime calculata. Ripley este o fiinta duala: uneori ordinar, ciudat dar parca magnetic, dar in final este sociopatul care nu cunoaste limite si care nu se da inapoi de a lua viata unui om din cauza complexului sau de inferioritate. Ambitia lui, izvorata dintr-un sentiment de inferioritate, a reusit sa il duca pe culmile succesului, dar pretul platit l-a aruncat intr-o viata plina de secrete bine ascunse. Cat de bine ascunse? Asta veti afla daca veti citi cartea sau veti urmari filmul (cred).

Probabil cel mai mult mi-a placut la aceasta carte felul in care sunt construite personajele. Foarte bine conturate, pline de profunzime si apoi privite cum evolueaza. Ce nu prea mi-a placut a fost tranzitia prea brusca a sentimentelor lui Tom Ripley: de la “imi place sa imi petrec timpul cu Dickie” la “il voi ucide cat mai repede ca sa scap de el”. Parca totul este prea precipitat din punctul meu de vedere. Sau poate asa trebuie sa fie cartile de suspans…

In orice caz, daca va place genul aceasta de literatura, va recomand Talentatul domn Ripley, va asigur ca va va tine cu sufletul la gura!

Lecturi de vacanta

Am primit aceasta leapsa de la Mihaela si chiar daca o prestez cu nitica intarziere imi pare bine ca am fost una dintre persoanele nominalizate mai ales ca imi da ocazia sa verific care sunt prioritatile mele viitoare in materie de lecturi pentru perioada verii. Chiar daca de ceva ani nu mai stiu ce e aia notiunea de vacanta, imi voi permite sa o numesc o leapsa cu carti pentru vacanta.

Asadar imi propun ca pe timpul verii, probabil pana undeva la 15 septembrie -1 octombrie sa citesc urmatoarele titluri:

1.Piata Washington – Henry James

2. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay

3. Room with a view- Forster

4. Sus, in aer – Walter Kirn

5. Zorro – Isabel Allende

6. Ca apa pentru ciocolata – Laura Esquivel

7. Jude nestiutul – Thomas Hardy

8. Yvette – Guy de Maupassant

9. Stupeur et tremblements – Amelie Nothomb

Nu m-am hazardat sa imi propun o lista mai mare pentru ca nu sunt sigura ca voi avea timpul necesar…

pic

Septembrie in Shiraz – Dalia Sofer

Sunt unele carti care pur si simplu te bulverseaza si te pun pe ganduri si te intrebi daca intr-un colt de lume chiar se intampla asemenea fapte brutale unor oameni care sunt nevinovati. Si daca asa o fi, de ce trebuie unii oameni sa fie pedepsiti pe nedrept iar altora sa li se ierte greselile? Septembrie in Shiraz este genul acela de carte care te face sa te razvratesti si ramai dupa o citesti cu tot felul de intrebari fara raspuns.

Septembrie in Shiraz este un roman autobiografic si in el se distinge clar implicarea autoarei in povestea familiei Amin, Dalia Sofer fugind din Iran impreuna cu familia ei, pe vremea cand avea doar 10 ani.

Povestea romanului asta este delimitata in perioada ce urmeaza revolutiei din Iran, dupa inlaturarea Sahului.  Negustorul de bijuterii Isaac Amin este arestat si acuzat pe nedrept de spionaj (asta pentru ca i-ar fi facut bijuterii casei regale ale fostului regim si datorita lor s-ar fi imbogatit pe nedrept). Acest lucru se intampla in timpul unei zile normale si Isaac nici macar nu este lasat sa isi anunte familia. Ingrozita de disparitia acestuia, sotia sa Farnaz si fiica Shirin trebuie sa impace noua lume a cruzimii si haosului cu prabusirea si disparitia a tot ceea ce cunoscuse pana atunci. Ei trebuie sa accepte gandul ca este posibil sa nu il mai vada vreodata in viata pe capul familiei.

In vreme ce Isaac indura teroarea inchisorii, iar sotia sa il cauta cu disperare, copiii lui se confrunta cu intelegerea noilor valori si perspectiva unei calatorii deosebit de periculoase -trecerea granitei pentru a scapa de noul regim. In inchisoare, Isaac cunoaste durerea fizica si cea sufleteasca, fiindu-i calcata in picioare si ultima farama de demnitate sau cel mai intim gand al sau.

Trebuie sa recunosc ca povestea mi-a captat interesul pana la ultima pagina iar personajele au fost bine dezvoltate (mi-au placut mult pasajele cu trairile interioare ale lui Isaac, ale sotiei lui si a fetitei Shirin). Am ramas pur si simplu ingrozita de ororile unei societati totalitare egoiste si  teroriste. Oricat de mult mi-ar fi placut romanul, nu ii pot da maximul de 5 stele din pricina sfarsitului care mie mi s-a parut ca s-a terminat cam brusc. Daca mai era inca un capitol mi-ar fi placut si mai mult…

Castelul printesei de caramel – Eduard Tone

Nu sunt o mare fana a literaturii romane contemporane: recunosc cu mana pe inima ca nu imi place Cartarescu de nici o culoare si nici Liiceanu. Dar pentru ca si scriitorilor romani trebuie sa le acord o sansa, am cumparat cu prima ocazie romanul de debut al lui Eduard ToneCastelul printesei de caramel. Ce titlul minunat, nu? Pe mine una titlul plus micul rezumat / spoiler de pe coperta a patra m-au convins ca voi avea parte de o poveste moderna de basm adaptata in Parisul zilelor noastre. Nu acelasi lucru as putea spune si despre coperta, care mi se pare ca se potriveste precum nuca in perete, exceptandu-l pe melcul Rudolf, un personaj deosebit de important in roman. Dar fiecare scriitor isi asuma alegerea facuta, asa ca daca sunteti curiosi puteti citi intreaga poveste aici.

Romanul ne poarta in calatoria fantastica a lui Alex (un tanar aparent plictisit de viata) printr-un Paris magic, in cautarea vecinei de palier –  Svetlana, studenta la teatru si la horticultura-  de care s-a indragostit iremediabil desi singurele cuvinte pe care i le-a adresat vreodata au fost doar trei: “Ai jucat minunat!”. Un pitic pe nume Longjack (ironic, asa-i?) ii aduce intr-o buna zi lui Alex un mesaj din partea Svetlanei, asadar punctul de plecare catre calatoria magica in Paris. Aici va intalni tot felul de personaje desprinse parca din paginile unor carti de basm: ghicitorul in chelii (cica sunt trei tipuri de chelii in care se poate ghici), grupul de punkeri, gemenii fotografi din Disneyland, Sancho Panza si fiica sa Izabela, chelnerita la barul Don Quijote, peruchierul ticalos Buonaventura  si, mai presus de toti, melcul Rudolf, “cheia” tuturor intamplarilor magice.

” Svetlana este o printesa de caramel pentru ca asa o vad eu. Daca ar fi sa ii ofer un regat, i-as da regatul de caramel si as ruga-o sa inventeze o piesa de teatru in care ea, regina, protagonista rolului principal, sa se indragosteasca de singurul print care stie sa-i topeasca inima si care castiga toate razboaiele lumii numai pentru ca in regatul ei sa curga rauri intregi de caramel.”

Castelul printesei de caramel mi s-a parut o lectura reconfortanta, taman potrivita pentru cei care vor sa fie invaluiti de lumea magica a basmului.

Culoarea – Rose Tremain

Se pare ca iar am ramas in urma cu povestitul despre cartile pe care le-am citit in ultimul timp. Da, printre picaturi, seara, inainte de culcare mai reusesc sa mai citesc cate un capitol din ce imi pica la indemana. Din pacate la serviciu nu mai apuc sa fac asta cum era la celalalt job… Dar sa revin la lecturile mele. Penultima carte pe care am terminat-o de citit acum vreo 2-3 saptamani este Culoarea de Rose Tremain primita de la Cristina si Ancutza carora vreau sa le multumesc inca o data.

Aceasta carte este o saga a cautarii imposibilului, a incercarii de a gasi fericirea in ceva trecator si imposibil (fie ca e aur, fie ca e in mutatul pe un alt continent) intr-un mediu aspru si ostil.

Pe undeva prin anul 1860, Joseph si Harriet Blackstone, proaspat casatoriti (dar fiecare din motive diferite, dar pentru niciunul dintre ei dragostea nefiind fundatia) , emigreaza din Anglia in Noua Zeelanda, impreuna cu mama lui Joseph, Lilian. Joseph face aceasta alegere prin prisma unui secret din trecutul sau, iar Harriet pentru a incerca sa se autodescopere si in speranta sa devina o femeie independenta. Dupa ce construiesc o casa din chirpici pe un loc destul de prost ales de Joseph, toate planurile lor se schimba o data cu  momentul in care Joseph descopera aur in parau si devine obsedat de culoare. Telul lui suprem devine de a avea in stapanire cat mai multa culoare si astfel le lasa pe cele doua femei, pornind peste Alpi in cautarea bogatiei mult ravnite de atatia altii.

In prima instanta mi-a placut felul in care a fost scris romanul si subiectul sau, mai ales ca nu aveam habar despre fenomenul istoric al migrarii dupa aur – gold rush. Treptat cartea a inceput sa devina sumbra, deprimanta si triviala ( imi vin in minte scenele gen Brokeback Mountain dintre Joseph si Will) si nu am reusit sa ma atasez de niciunul dintre personaje. Mi-ar fi placut ca personajele sa fie mai apropiate unele de altele, nu atat de diferite din punct de vedere intelectual si emotional. Pe Joseph l-am etichetat din prima drept un badaran necioplit. Dar Harriet, cea care a fost stalpul familiei dupa plecarea badaranului in cautarea potcoavei de aur in carul cu fan? Ce ai avut Rose cu Harriet de nu ai putut sa ii lasi un final fericit cu Pao Yi,  singurul personaj din roman cu care era pe aceeasi lungime de unda?

Carti de la A la Z

Desi nu sunt o mare amatoare de lepse, aceasta gasita pe blogul Adinei mi-a atras atentia si am preluat-o chiar daca nu am fost nominalizata. Leapsa aceasta suna in felul urmator: ‘înșiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poți înlocui cu o carte preferată care conține acea literă în titlu. Ai voie sa pui în lista ta și carți care nu aparțin beletristicii. “

A Albastru pur- Tracy Chevalier

B Baltagul – Mihail Sadoveanu

C Culoarea – Rose Tremain

D Dictionar Robert de nume proprii – Amelie Nothomb

E Enzo sau arta de a pilota pe ploaie – Garth Stein

F Farame de memorii – Jose Saramago

G Geniul si zeita –  Aldous Huxley

H Hotel Pastis- Peter Mayle

I Intermitentele mortii – Jose Saramago

Î Intreaba praful – John Fante

J Jenny – Erskine Caldwell

K Sora Katiei – Andres Barba

L La tiganci – Mircea Eliade

M Matase – Alessandro Baricco

N Negurile – Marion Zimmer Bradley

O O viata – Guy de Maupassant

P Primarul din Casterbridge – Thomas Hardy

Q Quo Vadis- Henryk Sienkiewicz

R Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade

S Sa nu ma parasesti – Kazuo Ishiguro

Ș Oscar si tanti roz – Eric-Emmanuel Schmitt

T Trenul de Trieste- Domnica Radulescu

Ț Tara mea inventata– Isabel Allende

U Sotia calatorului in timpAudrey Niffenegger

V Va place Brahms? – Francoise Sagan

W Suferintele tanarului Werther – Goethe

X Exclusa- Luigi Pirandello

Y Cyrano de Bergerac- Edmond Rostand

Z Alexis Zorba – Nikos Kazantzakis

pic

Fetele din Shanghai – Lisa Lee

Nu voi incepe aceasta recenzie cu lamentarile si cu scuzele ca nu am scris de ceva timp pe blog pentru ca nu imi sta in fire. Fiecare are o viata personala in spatele unui blog care ii ocupa cel putin 90% din timpul sau, asa ca blogul este ca o evadare din cotidian pentru mine. Dar sa trecem la impresiile mele despre aceasta carte pe care am terminat-o acum vreo 2 saptamani si pe care am primit-o spre citire de la editura ALL.

Fetele din Shanghai este saga a doua surori, Pearl si May, frumoase (doar pozeaza pentru pictori), sarmante si istete, care traiesc viata linistita si lipsita de prea multe batai de cap in Shanghaiul anului 1937. Ele locuiesc intr-o casa luxoasa cu servitori, au libertate, isi castiga propriii bani pozand pentru diversi artisti pentru reclame si, in general, habar nu au ce inseamna sa traiesti de pe o zi pe alta. Totul ia o turnura diametral opusa in momentul cand orasul este bombardat de japonezi: ele sunt vandute de catre tatal lor ajuns in faliment unor chinezi care locuiesc in California. Dupa ce ajung in SUA, singurul lucru care le face sa supravietuiasca prejudecatilor, rasismului  si avaritiei tatalui socru este subtila legatura dintre sufletele lor care le aduce un soi de consolare si sentimentul ca nimic pe lume nu le poate desparti.

Desi nu sunt o mare amatoare a civiziliatiei, culturii si istoriei orientale ,Fetele din Shanghai mi-a placut peste masura de mult. Ma asteptam sa se intample asta de cand am citit micul rezumat de pe coperta care m-a purtat cu gandul la flori de cires, kimono-uri si sushi. Nu are cum sa nu iti atinga macar o coarda sensibila aceasta poveste trista, dar pana la urma optimista despre experientele celor doua fete devenite peste noapte femei din China imigrante ilegal (sotii in acte) in Statele Unite ale Americii si aventurile cu care s-au confruntat inaintea plecarii lor (cand japonezii au invadat Shanghaiul) plus drumul pana la Angel Island.

Am descoperit cateva chestiuni pe care nu le stiam vizavi de cultura orientala si pe care le apreciez: sentimentul de unitate care caracterizeaza familiile orientale, traiul lor impreuna si munca la comun, respectul pentru strabuni, credinta in zodiac si in destinul influentat de stele.

Mi- a placut tare mult acest roman extrem de captivant si emotionant si ma bucura faptul ca am avut ocazia sa il citesc. Imi pare insa rau ca finalul este atat de abrupt, doar de aceea a aparut si continuarea. Dar pana va ajunge sa fie tradus la noi va mai trece probabil multa apa pe Bahlui. Eu oricum il astept cu mare nerabdare (asta daca nu il voi achizitiona direct in engleza pana atunci)!