Tag Archives: isabel allende

Zorro, incepe legenda – Isabel Allende

Pentru ca Zorro nu a fost primea mea intalnire cu Isabel Allende stiam de la bun inceput ca nu voi fi dezamagita de acest roman. Zorro, incepe legenda este, dupa cum spune foarte bine si subtitlul, o redare a vietii acestui personaj enigmatic din frageda pruncie. Citind Zorro pe fundalul valurilor care se sparg  la mal(da, concediul l-am petrecum la mare) am reusit sa ma cufund intr-o lume a povestilor cu bad guys si desigur cu un erou salvator. Pe coperta cartii am citit ca Isabel Allende sa pornit a scrie acest roman raspunzand unei provocari si avand in minte chipul lui Antonio Banderas drept Zorro. Sincera sa fiu eu nu prea l-am putut identifica pe Zorro din carte cu cel din film. Dar daca nu ma insel filmul reda doar o perioada limitata din viata lui Zorro si cat de fidel poate fi un personaj din film cu unul din carte mult mai complex si mai captivant?

Pana la acest roman nu am fost familiarizata cu povestea din spatele celui care il intruchipeaza pe cavalerul cu masca neagra al carui semn  distinctiv este litera Z.  Viitorul Zorro ii are ca parinti pe don Alejandro, hidalgo spaniol, si pe Regina, fiica unui soldat dezertor si a unei indience-saman. De mic copil primeste doua tipuri de educatie venite din medii diferite: de la tatal sau, Diego deprinde arta duelului si codurile cavaleresti iar de la Bufnita Alba, bunica sa din partea mamei  invata sa vaneze si sa citeasca semnele. In cazul in care v-ati intrebat de unde isi trage numele Zorro, in carte este o istorioara foarte interesanta care explica intocmai acest fapt. In timpul unui ritual pe care trebuie sa il urmeze impreuna cu fratele sau de sange Bernardo, Diego este pe punctul de a muri dupa ce a fost muscat de un sarpe cu clopotei. Viata ii va fi salvata de o vulpe si astfel Diego isi gaseste si animalul-totem, el zorro (vulpoi), a carui istetime sau agerime devine una dintre calitatile viitorului erou. Dupa copilaria si adolescenta petrecute in California inceputului de secol al XlX-lea, marcata de cumplite infruntari sociale, tanarul este trimis de tatal sau in Spania, unde se va indragosti de o domnita care nu prea ii va impartasi sentimentele si va fi initiat in ritualurile unei societati secrete. Bazele acestei societati si maestrul sau Manuel Escalante  il vor conduce spre alias-ul Zorro, luptator pentru dreptate si inger al razbunarii pentru cei in suferinta.

Am fost incantata de lumea de poveste in care intri cand dai paginile cartii. Am patruns intr-un taram exotic si misterios, fiind inconjurata de indieni, tigani, pirati, domnisoare aflate la ananghie, dueluri pentru cucerirea inimii celei iubite si  mi-a placut ritmul alert al acestui roman. Totusi nu am gasit si in acest roman stilul caracteristic al lui Isabel Allende care m-a incantat de la bun inceput. Pe scurt este o carte destul de usoara, numai buna ca o lectura de vacanta. Asadar nu va asteptati la un roman exceptional ci doar lasati-va sedusi de lumea de poveste a lui Zorro.

Nota mea :4/5 nu v-o recomand ca prima lectura a lui Isabel Allende

Tara mea inventata – Isabel Allende

Mi-a luat o groaza de timp sa termin aceasta minunatie de carte si nu pentru ca mi-a displacut sa o citesc, ci pentru ca am uitat-o la ai mei (ei locund in alt oras decat mine). Desigur ca trecusem bine de jumatate cand am luat-o cu mine in bagaj, asa ca am citit-o fragmentat, la distanta mare de timp. Aducerea aminte imi va fi vag umbrita de scurgerea timpului.

De cand am parcurs Ines a sufletului meu , Isabel Allende mi-a captat atentia fara urma de apel si mi-am dorit sa citesc cat mai multe carti scrise de ea. Tara mea inventata constituie un roman de memorii nostalgic si fermecator.

Amintirile sunt de cele mai multe ori un aspect intim din viata altora si Tara mea inventata nu face niciun fel de exceptie. Daca sunteti deja un fan Isabel Allende, ca mine, atunci aproape sigur va va captiva aceasta carte si va va face curiosi sa cititi toate cartile amintite in aceasta biografie. Multe titluri de romane de ale ei sunt citate aici si mai ales ce factori au determinat-o sa le scrie, modul in care s-a documentat pentru a le redacta si care membri din familia ei au fost un punct de plecare sau de inspiratie pentru personajele din romane.

Isabel Allende te face sa hoinaresti cu gandul si imaginatia (cu ajutorul condeiului ei) prin istoria statului Chile al secolului XX si tese istoria cu povesti ale familiei sale si a modului in care s-a format ea, un rol crucial avandu-l bunicul sau din partea mamei. E aproape ca si cum ai avea langa tine o matusa chiliana care iti desfata imaginatia cu povesti din perioada cand a crescut ea.  Chiar daca uneori bate putin campii si se indeparteaza de la subiect amintindu-si alte povesti care se ramnifica din firul principal narativ, stilul ei este unul inconfundabil: foarte nostalgic si melancolic.

“Am incercat sa-mi aranjeze gandurile in functie de teme sau perioade din viata mea, dar mi se parea artificial, fiindca amintirile se impletesc  precum o banda Moebius fara sfarsit.”

“A fi gospodina buna e fundamental in tara mea, unde lenea e un privilegiu masculin. Barbatilor li se iarta, asa cum li se tolereaza alcoolismul, caci se presupune ca e vorba de niste caracteristici biologice inevitabile: asa s-a nascut, asta-i situatia…Se intelege, nu e cazul femeilor”