Tag Archives: lecturi

Doua dezamagiri

In ultima vreme am observat spre surprinderea mea ca am un mare spor la citit, dar  la povestitul despre ceea ce am lecturat taman invers…Ma bucura prima parte, dar a doua ma cam intristeaza caci treptat memoria imi joaca feste in ceea ce priveste retinerea multor detalii. Cele doua carti despre care va voi povesti astazi si care sincera sa fiu m-au cam dezamagit le-am terminat de citit acum vreo 3 saptamani asadar nu imi sunt chiar proaspete in minte. Dar vorba lunga e saracia omului, asa ca sa nu mai lungesc prea tare vorba.

Sincera sa fiu ma asteptam sa imi placa Yvette, mai ales ca este scrisa un clasic francez – Guy de Maupassant a carui O viata este una din cartile mele favorite. Poate ca nu am avut eu dispozitia necesara sa intru in atmosfera acestei carti sau poate ca numarul al paginilor sau al personajelor m-a facut sa nu imi cada bine la creieras. Personajul principal care ii da si numele acestei nuvele este o tanara care isi da seama ca orice ar face nu va putea sa isi stearga din piept stigmatul pe care il poarta- acela ca este fata unei curtezane si ca va avea aceeasi soarta ca si mama ei si nu va putea fi fericita alaturi de barbatul pe care il indrageste. Ca o gasca ce, este decide sa isi ia viata, dar pana la urma va fi consolata si salvata de cel de care s-a indragostit si anume Jean de Servigny. M-a plictisit la culme si mi s-a parut taman precum o piesa de teatru si mi-o si imaginam pe masura ce parcurgeam paginile ei. Ceea ce practic nu este un lucru chiar atat de rau daca stai sa te gandesti bine.

Nota mea: 2/5

Acid sulfuric am cumparat-o in vacanta dupa ce am ramas in pana de carti de citit. Citind rezumatul de pe coperta 4 am fost putin intrigata, dar in final s-a dovedit ca Amelie Nothomb este o scriitoare unica si tare ciudata. Actiunea este plasata undeva intr-un viitor indepartat unde oamenii sunt luati prizonieri la intamplare de pe strada si sunt dusi intr-un soi de lagar de concentrare nazist pentru un reality- show televizat de genul unui Big Brother. In aceasta tabara a mortii prizonierii sunt treptat executati la intamplare unul cate unul, apoi sunt nominalizati de catre spectatori. Treptat, acest “spectacol” devine unul dintre cele mai populare si atinge audiente mai mari decat au fost vreodata inregistrate la un post TV nu doar din cauza mortii, ci si datorita prizonierei care se ramarca cel mai puternic dintre toti CKZ 114 sau pe numele real Pannonique. Personajul aceasta este simbolul  ultimei farame de umanitate si de bunatate pe care o mai avem in noi. Aceasta distopie mi-a amintit foarte mult de Eseu despre orbire a lui Saramago din pricina subiectului atroce pe care il abordeaza si din ideea pana la ce extremitati inumane poate merge omenirea care pur si simplu este dezumanizata din punctul meu de vedere. Fraza care poate descrie cel mai bine ceea ce am zis mai sus ar fi «Vint le moment où la souffrance des autres ne leur suffit plus; il leur en fallut le spectacle.» Mi-a lasat un gust amar nu neaparat din cauza stilului ci a subiectului care a fost precum un pumn in stomac pentru mine si care m-a bantuit zile in sir dupa.

Nota mea: 3/5

2 in 1: Tatiana si Amelie

In ultimele zile am avut lucruri mai importante de facut (printre care sa am grija si de sanatatea mea care incepe sa imi arate ca ma bosorogesc) decat sa scriu despre cartile pe care le-am citit. Ca sa nu ma uit complet daca mi-au placut sau nu cele mai recente lecturi,m-am gandit sa fac o postare de tipul 2 in 1.

Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay

De aceasta carte am auzit prima data la Cristina, dar probabil ca lenea mea proverbiala m-a facut sa astept pana este tradusa in romana ca sa o pot citi si eu. Daca nu as fi citit aceasta carte probabil nu as fi aflat ca si francezii au luat parte la deportarea evreilor ajutandu-i pe nemti. Va marturisesc faptul ca mi-a placut foarte mult, desi sfarsitul nu a fost chiar pe gustul meu, iar in final mi-am pus unele intrebari (ca in repetate alte randuri) legate de evenimentul nefericit care a fost Holocaustul.

Foarte succint, Sarah cea prezenta in titlul cartii este unul dintre copiii arestati (de catre politia fidela regimului de la Vichy) in 1942 in timpul raziei de la Velodromul de Iarna (Vel d’Hiv) din Paris, in urma careia mii de evrei au fost deportati in lagarul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau unde desigur ca au fost exterminati. In paralel, dar bineinteles peste ani, suntem purtati in viata Juliei Jarmond, o ziarista americană stabilita la Paris, unde, pentru scrierea unui articol, trebuie să obtina informatii privind evenimentele devastatoare din 16 iulie 1942. Cu aceasta ocazie dezgroapa trecutul familiei sotului sau unde stau ascunse o serie de secrete de nemarturist. V-o recomand pentru ca este o carte care iti atinge sufletul si nu te lasa indiferent fata de trecut. Easy read.

Nota mea subiectiva :5/5

Stupeur et tremblementsAmelie Nothomb

Va povesteam intr-o postare trecuta ca stilul lui Amelie Nothomb m-a convins si nu prea. Pentru ca s-a invit ocazia sa o pot citi in original datorita unei colege de serviciu foarte pasionata de aceasta scriitoare nu puteam sa spun nu unei astfel de lecturi mai ales ca m-a intrigat putin povestea micro- romanului.

“Stupeur et tremblements” este de fapt sentimentul sau atitudinea pe care un samurai ar trebui sa o aiba fata de stapanul sau, in cazul nostru Amelie fata de cei superiori ei (practic fata de toata lumea, ea fiind ultima veriga din lantul trofic al organigramei) din firma japoneza unde este angajata pentru un an. Romanul este unul autobigrafic in care Amelie reda perioada in care a trait in Japonia si experienta ei mai putin placuta intr-o multinationala intitulata Corporatia Yumimoto. A fost o lectura nostima, dar in acelasi timp ironica a eticii la locul de munca si a ierarhiei corporatiste si mi-a amintit foarte mult de statutul unui angajat intr-o multinationala (me included) din zilele noastre. Un subiect foarte actual, chiar daca intamplarile reale s-au petrecut la inceputul anilor ’90. Da, in franceza suna mult mai bine si e mai lecturabila! Pe raft in biblioteca ma mai asteapta Ni D’Eve, ni d’Adam… poate voi avea iarasi o supriza placuta! Pas un chef d’oeuvre, dar ok..

Nota mea: 3.4/5

Piata Washington – Henry James

Atat de multe carti isi asteapta randul sa redau aici impresii despre ele, dar din cauza timpului si a unei comoditati cronice din ultimul timp, le-am tot amanat un timp indefinit… Despre Piata Washington ma incearca niste sentimente destul de contrarii: in prima instanta mi-a placut, dar acum imi dau seama ca “fetele din America” din epoca victoriana drept personaje pricipale nu imi merg deloc la suflet. De ce nu as putea spune prea bine, poate fiindca in Piata Washington eroina centrala mi s-a parut slaba de inger in anumite instante…

Dupa moartea sotiei sale, doctorul Slope, ramane singur impreuna cu fiica sa, Catherine pe care o invinuieste de moartea mamei ei.  Intriga este declansata de momentul in care Catherine il intalneste pe Morris Townsend, un vanator de averi care o considera tinta perfecta. In acest sens, Morris o curteaza cu ajutorul doamnei Penniman, matusa fetei. Doctorul Slope isi da seama din prima instanta ce fel de “poama buna” este acest individ nou aparut in viata fiicei sale si incearca sa impiedice relatia si implicit casatoria celor doi, dandu-le vestea ca ca nu- i va lasa niciun ban lui Catherine daca se casatoreste cu Morris. Mai mult decat atat o duce intr- o excursie de un an prin Europa gandindu-se ca in acest rastimp Catherine va reusi sa il uite pe Morris si sa renunte la ideea de a-si petrece toata viata cu el. La intoarcere Catherine ii spune lui Morris ca tatal sau nu este de acord cu casatoria lor. In consecinta Morris o paraseste dar lansandu-i impresia ca a facut asta din cauza ca tatal ei este neinduplecat, iar ea are crize de gelozie. Peste ani , dupa moartea doctorului, cei doi se revad si intalnirea dintre ei nu este demna de un roman siropos… Ce vrea sa insemne asta veti vedea daca veti avea rabdarea necesara sa ajunge pana la ultimele pagini.

Desi povestea romanului ar putea parea interesanta, eu am gasit-o destul de statica si taraganata si la un anumit punct abia asteptam sa se termine o data. Dar cel mai mult si mai mult m-a scos din sarite doamna Penniman care mi s-a parut incredibil de proasta, pisaloaga si visatoare la cai verzi pe pereti, chiar cand vedea semne clare ca Morris nu o suporta si ca urmareste doar un anumit lucrul in ceea ce o priveste pe nepoata- sa… Pe cat de ok a fost subiectul pe atat de mult am fost scarbita de acest personaj feminin secundar banal si deplorabil…O ignoranta naiva in ceea ce priveste raul care s-ar putea abate asupra fetei care ar fi trebuit sa ii fie precum o fiica….

Talentatul domn Ripley- Patricia Highsmith

Cred ca pana la acest roman al Patriciei Highsmith nu mai citisem vreodata carti de genul thriller/ suspans. Da, nici macar Agatha Christie sau Conan Doyle.Pe cat de bunicel a fost romanul Talentatul domn Ripley, nu cred ca o sa mai am vreodata curiozitati de acest gen pentru ca dupa ce am terminat romanul din pricina subiectului am avut diverse vise ciudate…

Dar vorba lunga saracia omului, asa ca sa revenim la domnul Ripley… In cazul in care nu ati vazut deja filmul cu Matt Damon (eu inca nu am fost curioasa sa il vizionez) ar trebui sa fac un scurt rezumat al romanului. Tom Ripley este un falsificator de doi lei care se chinuie cu chiu, cu vai sa ascunda urmele nelegiurilor sale. Totul pana la punctul cand in scena intervine un domn care ii propune sa il ajute sa isi aduca fiul rebel ratacitor inapoi in State de pe taramul Italiei. Afland ca Tom este prieten bun cu fiul sau (cel putin asa sustinea personajul nostru pricipal) ii ofera o calatorie gratuita in Europa si, odată cu ea, sansa unui nou inceput in ideea de a-l convinge sa renunte la viata boema din Italia si sa se intoarca acasa. Ajuns acolo Ripley isi da seama ca Dicki Greenleaf are viata pe care si-ar dori-o el. Adica una mult mai buna, cu bani si succes… Iar pentru a avea aceasta fericire pe care si-o inchipuie el este capabil chiar sa ucida…

Patricia Highsmith a reusit sa creeze un psihopat in carne si oase, dar nu unul de rand, ci unul subtil si cu o istetime calculata. Ripley este o fiinta duala: uneori ordinar, ciudat dar parca magnetic, dar in final este sociopatul care nu cunoaste limite si care nu se da inapoi de a lua viata unui om din cauza complexului sau de inferioritate. Ambitia lui, izvorata dintr-un sentiment de inferioritate, a reusit sa il duca pe culmile succesului, dar pretul platit l-a aruncat intr-o viata plina de secrete bine ascunse. Cat de bine ascunse? Asta veti afla daca veti citi cartea sau veti urmari filmul (cred).

Probabil cel mai mult mi-a placut la aceasta carte felul in care sunt construite personajele. Foarte bine conturate, pline de profunzime si apoi privite cum evolueaza. Ce nu prea mi-a placut a fost tranzitia prea brusca a sentimentelor lui Tom Ripley: de la “imi place sa imi petrec timpul cu Dickie” la “il voi ucide cat mai repede ca sa scap de el”. Parca totul este prea precipitat din punctul meu de vedere. Sau poate asa trebuie sa fie cartile de suspans…

In orice caz, daca va place genul aceasta de literatura, va recomand Talentatul domn Ripley, va asigur ca va va tine cu sufletul la gura!

Tara mea inventata – Isabel Allende

Mi-a luat o groaza de timp sa termin aceasta minunatie de carte si nu pentru ca mi-a displacut sa o citesc, ci pentru ca am uitat-o la ai mei (ei locund in alt oras decat mine). Desigur ca trecusem bine de jumatate cand am luat-o cu mine in bagaj, asa ca am citit-o fragmentat, la distanta mare de timp. Aducerea aminte imi va fi vag umbrita de scurgerea timpului.

De cand am parcurs Ines a sufletului meu , Isabel Allende mi-a captat atentia fara urma de apel si mi-am dorit sa citesc cat mai multe carti scrise de ea. Tara mea inventata constituie un roman de memorii nostalgic si fermecator.

Amintirile sunt de cele mai multe ori un aspect intim din viata altora si Tara mea inventata nu face niciun fel de exceptie. Daca sunteti deja un fan Isabel Allende, ca mine, atunci aproape sigur va va captiva aceasta carte si va va face curiosi sa cititi toate cartile amintite in aceasta biografie. Multe titluri de romane de ale ei sunt citate aici si mai ales ce factori au determinat-o sa le scrie, modul in care s-a documentat pentru a le redacta si care membri din familia ei au fost un punct de plecare sau de inspiratie pentru personajele din romane.

Isabel Allende te face sa hoinaresti cu gandul si imaginatia (cu ajutorul condeiului ei) prin istoria statului Chile al secolului XX si tese istoria cu povesti ale familiei sale si a modului in care s-a format ea, un rol crucial avandu-l bunicul sau din partea mamei. E aproape ca si cum ai avea langa tine o matusa chiliana care iti desfata imaginatia cu povesti din perioada cand a crescut ea.  Chiar daca uneori bate putin campii si se indeparteaza de la subiect amintindu-si alte povesti care se ramnifica din firul principal narativ, stilul ei este unul inconfundabil: foarte nostalgic si melancolic.

“Am incercat sa-mi aranjeze gandurile in functie de teme sau perioade din viata mea, dar mi se parea artificial, fiindca amintirile se impletesc  precum o banda Moebius fara sfarsit.”

“A fi gospodina buna e fundamental in tara mea, unde lenea e un privilegiu masculin. Barbatilor li se iarta, asa cum li se tolereaza alcoolismul, caci se presupune ca e vorba de niste caracteristici biologice inevitabile: asa s-a nascut, asta-i situatia…Se intelege, nu e cazul femeilor”

Va place Brahms? – Francoise Sagan

Inca o data sunt la prima intalnire cu o autoare franceza de care auzisem multe, dar nu am avut ocazia sa pun mana si pe vreunul dintre romanele ei. Stiam ca a fost supranumita ” domnisoara Chanel a literaturii” datorita stilului ei clasic si elegant.

Poate ca titlul acestei carti va duce cumva cu gandul la muzica clasica, dar intrebarea din finalul acestei carti cred ca ar trebui sa fie “Va place sa suferiti?”. Va place Brahms ar trebui sa va incante daca sunteti in cautarea unei povesti clasice si foarte simple de dragoste, situata undeva prin mijlocul anilor ’50. In roman nu sunt date prea multe detalii temporale, asa ca nu pot decat estima momentul concret al desfasurarii actiunii.

Am spus ca este o poveste clasica de dragoste cu un nelipsit triunghi amoros: Paule (o femeie trecuta de treizeci de ani dar foarte nefericita in relatia ei cu Roger), Simon (un tanar cu cincisprezece ani mai tanar decat Paule dar care se va indragosti nebuneste de ea) si Roger (profilul eternului cuceritor de meserie si amator de femei cat mai usoare). Ajunsa in pragul varstei de 40 de ani, Paule, o decoratoare de moda, neglijata de amantul sau Roger care isi petrece tipul cu alte cucerii de ale lui,  isi cauta alinarea in bratele  lui Simon, un tanar cu cincisprezece ani mai tanar decat ea. La inceput Paule ezita sa se apropie mai mult de Simon, dar fiind chinuta de o dorinta disperata de a fi si ea intr-un final fericita se agata de iubirea lui totala, dar bolnavicioasa si sacra.

Voi face aici o mica paranteza si ma voi intreba, retoric desigur, de ce dupa o relatie indelunga , dar foarte superficiala cu  macho-ul Roger care pare-se ca nu se concretizeaza in niciun fel, decat prin lungile ei asteptari vs amanarile lui de rigoare, Paula nu are coloana vertebrala sa renunte ? Dupa cum va asteptati Roger afla de relatia ei cu Simon si devine gelos, dar asta nu il face deloc sa isi schimbe comportamentul fata de ea. In ciuda eforturilor de a-l uita pe Roger si de a se abandona lui Simon, Paula nu poate sa il uite pe barbatul care i-a acaparat viata si il alege ca o masochista pe Roger sperand si amagindu-se ca poate ceva se va schimba.

Romanul este drama a unui suflet chinuit de femeie, a acelei iubiri nefericite, dar de neuitat. Paule este o masochista din punctul meu de vedere, preferand sa fie singura, dar mereu la discretia barbatului iubit, in loc sa se bucure de atentia lui Simon, a carui dragoste nu i-o impartaseste. Voi ce ati alege in locul ei? Eu, probabil ca as fi pus punct ambelor relatii si as fi incercat ceva nou, pornind de la zero.

Cartea este una destul de simpla daca este sa ne gandim la numarul de pagini, dar te va face sa iti pui anumite semne de intrebare. O gasiti de achzitionat la un pret modic aici

Romanul a fost ecranizat in 1961 sub numele Goodbye Again si ii are in rolurile principale pe Ingrid Bergman si Yves Montand.