Tag Archives: literatura britanica

Jude nestiutul – Thomas Hardy

Ce m-a contrariat foarte mult la Jude nestiutul si m-a determinat sa o cumpar a fost, pe langa stilul lui Thomas Hardy care m-a incantat de demult, ideea ca ar fi scandalizat Anglia in momentul aparitiei. Nu ar fi fost prima data cand o curiozitate bolnava ma determina sa aleg o carte (m-am mai pacalit eu si cu Amantul doamnei Chatterly).

In cazul acesta nu mi s-au parut ideile din roman cine stie ce bizare daca ar fi sa ma raportez la timpul actual. Bineinteles ca in acele timpuri alta era mentalitatea conservatoare si cat se poate de limitata (da, stiu si la noi se mai practica si unele situatii sunt blamate din punct de vedere religios). Divortul era ceva strigator la cer (da, era de preferat sa te chinui langa o persoana cu care nu ai niciun interes),  aducerea pe lume a copiilor fara ca parintii sa fie casatoriti insemna ca deja trebuia sa iti fie scris numele pe toaca si ce mi-a placut cel mai mult-  nu se concepea ca o femeie sa aiba idei diferite legate de societate. Da, femeile trebuiau sa fie sub papucul barbatului si sa accepte orice comportament din partea lui. A fost o replica a unui personaj care pur si simplu m-a inspaimantat ca daca te casatoresti cu o femei acum ai dreptul sa o bati legal. Say what?!

Romanul prezinta viata lui Jude Fawley, un tanar care  isi doreste sa studieze in orasul universitar Christminster si sa ajunga o persoana respectabila, dar bineinteles ca soarta este mereu impotriva-i ca pentru majoritatea personajelor lui Hardy. Se casatoreste cu Arabella, o femeie josnica care il prinde in mrejele ei si se angajeaza ca cioplitor in piatra. Dupa ce Arabella il parasteste face greseala de a-si cauta verisoara Sue a carei poza o vazuse la matusa lui. Bineinteles ca inima nu il va asculta si se va indragosti de ea sperand intr-o viata mai buna alaturi de ea. Din pacate nu tine cont de avertizarea matusii lui care  l-a sfatuit sa nu se casatoresca pentru ca toti din neamul sau au un greu blestem asupra lor.

Mai multe nu prea as dori sa spun pentru a nu strica tot farmecul romanului. Mie bineinteles ca mi-a placut pentru ca am o slabiciune pentru romanele tragice, pentru personajele cu care soarta este mereu potrivnica, pentru iubirea dusa pana la sacrificiul de sine. Se poate ca primele capitole sa va puna nervii  incercare, dar sfatul meu ar fi sa aveti rabdare pentru ca pe parcurs veti fi rasplatiti cu o poveste foarte bine inchegata, pe masura ce Jude va inainta in varsta iar situatiile vor ajunge sa isi puna amprenta asupra destinului sau. Life’s a bitch and then you die unknown/ obscure (hint to the English title).

Nota mea: 4/5

Culoarea – Rose Tremain

Se pare ca iar am ramas in urma cu povestitul despre cartile pe care le-am citit in ultimul timp. Da, printre picaturi, seara, inainte de culcare mai reusesc sa mai citesc cate un capitol din ce imi pica la indemana. Din pacate la serviciu nu mai apuc sa fac asta cum era la celalalt job… Dar sa revin la lecturile mele. Penultima carte pe care am terminat-o de citit acum vreo 2-3 saptamani este Culoarea de Rose Tremain primita de la Cristina si Ancutza carora vreau sa le multumesc inca o data.

Aceasta carte este o saga a cautarii imposibilului, a incercarii de a gasi fericirea in ceva trecator si imposibil (fie ca e aur, fie ca e in mutatul pe un alt continent) intr-un mediu aspru si ostil.

Pe undeva prin anul 1860, Joseph si Harriet Blackstone, proaspat casatoriti (dar fiecare din motive diferite, dar pentru niciunul dintre ei dragostea nefiind fundatia) , emigreaza din Anglia in Noua Zeelanda, impreuna cu mama lui Joseph, Lilian. Joseph face aceasta alegere prin prisma unui secret din trecutul sau, iar Harriet pentru a incerca sa se autodescopere si in speranta sa devina o femeie independenta. Dupa ce construiesc o casa din chirpici pe un loc destul de prost ales de Joseph, toate planurile lor se schimba o data cu  momentul in care Joseph descopera aur in parau si devine obsedat de culoare. Telul lui suprem devine de a avea in stapanire cat mai multa culoare si astfel le lasa pe cele doua femei, pornind peste Alpi in cautarea bogatiei mult ravnite de atatia altii.

In prima instanta mi-a placut felul in care a fost scris romanul si subiectul sau, mai ales ca nu aveam habar despre fenomenul istoric al migrarii dupa aur – gold rush. Treptat cartea a inceput sa devina sumbra, deprimanta si triviala ( imi vin in minte scenele gen Brokeback Mountain dintre Joseph si Will) si nu am reusit sa ma atasez de niciunul dintre personaje. Mi-ar fi placut ca personajele sa fie mai apropiate unele de altele, nu atat de diferite din punct de vedere intelectual si emotional. Pe Joseph l-am etichetat din prima drept un badaran necioplit. Dar Harriet, cea care a fost stalpul familiei dupa plecarea badaranului in cautarea potcoavei de aur in carul cu fan? Ce ai avut Rose cu Harriet de nu ai putut sa ii lasi un final fericit cu Pao Yi,  singurul personaj din roman cu care era pe aceeasi lungime de unda?

Fata cu picioare de sticla – Ali Shaw

De mult timp nu am mai citit o carte cu atata aviditate si dorinta de a ajunge pana la ultima pagina si a afla deznodamantul ei. Desi pe la jumatatea cartii banuiam cum avea sa se termine, parca o particica din sufletul meu spera sa aiba un alt final, un happy end. Imi doream extrem de mult aceasta carte de cand am vazut-o pe Bookdepository, in engleza desigur. De scriitor nu stiam nimic, dar coperta editiei straine mi-a captat atentia de la prima privire. Prin bunavointa Laurei careia as dori sa ii multumesc inca o data pentru gestul minunat pe care l-a facut, am ajuns in posesia ei.

Fata cu picioare de sticla este o poveste de dragoste, dar nu una obisnuita ci una care iese complet din tiparele clasice ale iubirii. Este o poveste fantastica despre autodescoperire in care se impletesc influente mitologice nord- europene cu pasaje emotionale. Actiunea romanului are loc in arhipelagul St Hauda’s Land un loc plin de mister unde se intampla lucruri complet neobisnuite. Personajul principal este Ida Mclaird, o tanara care sufera de o boala rara care o va transforma treptat intr-o statuie de sticla. In cautarea persoanei care ea crede ca ar putea sa o ajute sa se vindece, drumul ei se intersecteaza cu cel al lui Midas Crook un tip foarte singuratic si introvertit, un inadaptat din cauza unor reminescente din relatia din trecut cu parintii sai (in special tatal). Treptat, pe masura ce se descopera, isi dau seama ca se indragosteasc unul de celalalt. Dar timpul nu sta in loc  si nu il va lasa pe Midas sa se obisnuiasca prea mult cu prezenta Idei. Nici boala Idei nu isi va incetini ritmul pentru a-i lasa pe cei doi sa se bucure unul de celalalt.  Astfel pe masura ce Ida se transforma in sticla, Midas va suferi si el o metamorfoza mult mai crunta: aceea de a se transforma intr-un om capabil sa se exterioizeze si sa accepte compania semenilor sai. Oare pot ei sa gaseasca un leac care sa stopeze transformarea Idei? Raspunsul la aceasta intrebare il veti afla doar din carte…

Romanul mi-a amintit cumva de stilul filmelor lui Tim Burton, din pricina atmosferei criptice, dar totusi fascinante. Fata cu picioare de sticla mi s-a parut un roman uimitor datorita descrierilor arhipelagului (marea gri-albastuie, mlastina inghetata, padurea tacuta unde animalele albinoase circula aproape nevazute). Recomand din toata inima acest basm pentru adulti extrem de bine scris!

Lectii de franceza – Peter Mayle

Am sa incep prin a ma extazia si a va impartasi faptul ca ador stilul caracteristic lui Peter Mayle. Observa cu o perspicacitatea aproape de detectiv toate detaliile, are un umor spumos si o ironie muscatoare cand se refera la diferente dintre civilizatia franceza si cea britanica. Dupa ce i-am parcurs aproape toate romanele traduse la noi de editura Rao, ultima pe lista a ramas “Lectii de franceza”, imprumutata de la Cristina.

Avand subtitlul “Aventurile mele cu furculita, cutitul si tirbusonul pe meleagurile Frantei”, aceasta carticica nu constituie altceva decat un jurnal al periplului sau in jurul Frantei, la diverse festivaluri, targuri, degustari si alte evenimente de acest tip, scopul final fiind escoperirea mancarurilor in diferite zone si a felului in care se prepara acestea.  Dupa cum nota si Cristina, cred ca este pentru prima data in viata cand, dupa ce am citit ce gust au si cum pot fi preparate piciorusele de broaste (sotate in vin alb si presarate cu patrunjel pe deasupra)  si melcii (cu putin unt si usturoi), mi s-a facut o pofta sa le incerc!

Cu totii stim ca poporul francez este unul gurmand, cu un adevarat cult pentru comorile lor gastronomice. Pentru a sublinia acest lucru, in a treia duminica din ianuarie, in Richerenches se tine “messe des truffes” (liturghia trufelor), in cinstea Sfantului Anton, protectorul cautatorilor de trufe. In cutia milei, la finalul sujbei, circula cosuri in care se aduna trufele care vor fi scoase ulterior la licitatie. Tot profitul urmeaza sa ajunga la fundatiile de caritate si la biserica.

Intr-un alt capitol, aflam ca puii de Bresse (de luxe), pentru a merita aceasta Appellation, trebuie sa aiba un aspect patriotic: picioare albastre, penaj alb in totalitate si creasta rosie ca sangele.

Nici branzeturile nu sunt date uitarii. In capitolul “Dragoste la prima aroma”, am salivat la descrierea branzei din Livarot: un disc portocaliu- roscat, strans in chingi de papura si, avand renumele de a fi unul dintre sortimentele cu cel mai patrunzator miros din lume.

Si daca tot am povestit de melci,  trebuie sa tineti cont ca “melcii se mananca  din nas, nu din ochi”, asta ca sa nu fiti descurajati de carnea lor inchisa la culoare si neapetisanta. Va redau un paragraf in care sunem invatati cum ar trebui sa ii extragem din cochilie si sa ii mancam:

” Maurin gaurise o felie de paine si acum se folosea de coaja ca de o penseta, prinzand fiecare cochilie cu ajutorul ei pentru a nu-si arde degetele. Cu cealalta mana, cu degetul mic ridicat cu gratie, Maurin tintea cu scobitoarea, o infigea cu sarg in carnea dinauntru, si, cu o rotire indemanatica din incheietura extragea continutul fierbinte. Inainte de a lasa cochilia jos, o ducea la gura ca pe o canita si sorbea si ultimele ramasite de suc gustos.”

In rest, asistam la degustari de vinuri in Burgundia, la un maraton pentru cunoscatori in Medoc, la o detoxifiere cu cuisine minceur  (pentru cei care vor sa scape de kilogramele in plus) in Eugenie les Bains sau la incercarea de deconspirare a secretului stelelor ghidului Michelin.

O lectura reconfortanta si o capodopera in ceea ce priveste bucataria franceza!

Nota mea 4/5