Tag Archives: literatura franceza

Doua dezamagiri

In ultima vreme am observat spre surprinderea mea ca am un mare spor la citit, dar  la povestitul despre ceea ce am lecturat taman invers…Ma bucura prima parte, dar a doua ma cam intristeaza caci treptat memoria imi joaca feste in ceea ce priveste retinerea multor detalii. Cele doua carti despre care va voi povesti astazi si care sincera sa fiu m-au cam dezamagit le-am terminat de citit acum vreo 3 saptamani asadar nu imi sunt chiar proaspete in minte. Dar vorba lunga e saracia omului, asa ca sa nu mai lungesc prea tare vorba.

Sincera sa fiu ma asteptam sa imi placa Yvette, mai ales ca este scrisa un clasic francez – Guy de Maupassant a carui O viata este una din cartile mele favorite. Poate ca nu am avut eu dispozitia necesara sa intru in atmosfera acestei carti sau poate ca numarul al paginilor sau al personajelor m-a facut sa nu imi cada bine la creieras. Personajul principal care ii da si numele acestei nuvele este o tanara care isi da seama ca orice ar face nu va putea sa isi stearga din piept stigmatul pe care il poarta- acela ca este fata unei curtezane si ca va avea aceeasi soarta ca si mama ei si nu va putea fi fericita alaturi de barbatul pe care il indrageste. Ca o gasca ce, este decide sa isi ia viata, dar pana la urma va fi consolata si salvata de cel de care s-a indragostit si anume Jean de Servigny. M-a plictisit la culme si mi s-a parut taman precum o piesa de teatru si mi-o si imaginam pe masura ce parcurgeam paginile ei. Ceea ce practic nu este un lucru chiar atat de rau daca stai sa te gandesti bine.

Nota mea: 2/5

Acid sulfuric am cumparat-o in vacanta dupa ce am ramas in pana de carti de citit. Citind rezumatul de pe coperta 4 am fost putin intrigata, dar in final s-a dovedit ca Amelie Nothomb este o scriitoare unica si tare ciudata. Actiunea este plasata undeva intr-un viitor indepartat unde oamenii sunt luati prizonieri la intamplare de pe strada si sunt dusi intr-un soi de lagar de concentrare nazist pentru un reality- show televizat de genul unui Big Brother. In aceasta tabara a mortii prizonierii sunt treptat executati la intamplare unul cate unul, apoi sunt nominalizati de catre spectatori. Treptat, acest “spectacol” devine unul dintre cele mai populare si atinge audiente mai mari decat au fost vreodata inregistrate la un post TV nu doar din cauza mortii, ci si datorita prizonierei care se ramarca cel mai puternic dintre toti CKZ 114 sau pe numele real Pannonique. Personajul aceasta este simbolul  ultimei farame de umanitate si de bunatate pe care o mai avem in noi. Aceasta distopie mi-a amintit foarte mult de Eseu despre orbire a lui Saramago din pricina subiectului atroce pe care il abordeaza si din ideea pana la ce extremitati inumane poate merge omenirea care pur si simplu este dezumanizata din punctul meu de vedere. Fraza care poate descrie cel mai bine ceea ce am zis mai sus ar fi «Vint le moment où la souffrance des autres ne leur suffit plus; il leur en fallut le spectacle.» Mi-a lasat un gust amar nu neaparat din cauza stilului ci a subiectului care a fost precum un pumn in stomac pentru mine si care m-a bantuit zile in sir dupa.

Nota mea: 3/5

Magazinul de sinucideri – Jean Teule

Dupa cum ati vazut din ultimele postari, cele mai recente carti citite de mine sunt cel putin bizare, daca e sa ma refer strict la ideea abordata si la felul in care este segmentata. Nici cartea despre care urmeaza sa va vorbesc acum, Magazinul de sinucideri, nu face rabat de la aceasta regula.

Fara indoiala ca este ciudata, dar e ciudata in sensul pozitiv- ironic daca ar fi sa spun asa . Familia Tuvache mi-a amintit foarte mult de familia Addams sau chiar de familia care i-a parodiat (cu siguranta stiti serialul The Munsters, I know I watched it). Ideea familiei Tuvache de a fi “normal” este cu mult diferita fata de cea a noastra actuala. Ei traiesc într-o lume intunecata si gri, intr-un viitor destul de indepartat (finele secolului 21 ),  cand pamantul nu mai este protejat de stratul de ozon, cand sunt ploi cu acid sulfuric si sinuciderea nu este doar o practica uzuala, dar e si acceptata in unanimitate de societate (guvernul vrea sa se sinucida pentru ca a esuat in adoptarea masurilor propuse in mandat – oare cand s-o intampla si la noi asa ceva?). Familia Tuvache este proprietara unui magazin de sinucideri (da, exact ca in titlu), unde se vand accesoriile necesare persoanelor care isi doresc sa isi puna capat vietii. Aici se gaseste orice: incepand de la otravuri pe care le bei ori le inhalezi, streanguri si pana la bomboane otravite sau The Kiss of Death.

Lucrece si Mishima (proprietarii magazinului) au trei copii – Vincent, Marilyn si Alan. Vincent si Marilyn sunt considerati de parinti cei “normali”,  in sensul ca nu zambesc deloc, sunt tot timpul deprimati (da, sunt un fel de emo), nu au pofta de mancare (baiatul este chiar anorexic si are migrene constante) si au o perspectiva foarte sumbra asupra vietii. Suna a distopie nu? Toti membrii familiei – care poarta numele unor sinucigasi celebri – impartasesc parerea ca viata e o mare deziluzie si ca trebuie curmata cat mai repede. Probabil daca as trai in Orasul Religiilor Disparute precum ei,  as gandi si eu cam la fel. Cel care ii ingrijoreaza cel mai tare din cauza anormalitatii lui (zambeste, este un optimist incurabil si are o pofta de viata molipsitoare) este mezinul Alan. Lucrece chiar isi pune la un moment dat intrebarea daca fericirea si  pofta lui de viata sunt oare molipsitoare. Alan este acea luminita palpaitoare intr-un abis al nimicniciei. El este speranta reincarnata si el se pare ca este  mijlocitorul spre acea cale de acces a salvarii celor irecuperabili.

Magazinul de sinucideri este una dintre cele mai ciudate si mai unice carti citite vreodata. Probabil subiectul vi se pare cel putin bizar, deranjant sau tabu, dar felul in care este tratat a fost surprinzator de amuzant si placut de citit. In ciuda titlului macabru, romanul mi s-a parut unul oarecum poetic si plin de speranta. Mi s-a parut interesant felul simpatic in care sunt satirizate unele dintre problemele lumii contemporane: pesimismul, spleenul urban, nihilismul, depresiile. Ce nu mi-a placut a fost finalul (in ultima clipa ma cam confrunt cu problema asta cu destul de multe lecturi) moralist si usor dezamagitor, care m-a lasat putin confuza. Chiar si cu acest risc al unui final bizar, va recomand sa cititi cartea pentru ca este complet diferita fata de ce ati citit pana acum. Pe mine una m-a facut sa ma intreb : oare chiar optimismul este atat de molipsitor?

Puteti gasi de achizitionat acest roman de pe siteul editurii All sau pur si simplu aici . Daca sunteti din/ in Iasi, astazi si maine mai gasiti colectia noua Strada Fictiunii si la targul de carte Librex la pret redus.

Va place Brahms? – Francoise Sagan

Inca o data sunt la prima intalnire cu o autoare franceza de care auzisem multe, dar nu am avut ocazia sa pun mana si pe vreunul dintre romanele ei. Stiam ca a fost supranumita ” domnisoara Chanel a literaturii” datorita stilului ei clasic si elegant.

Poate ca titlul acestei carti va duce cumva cu gandul la muzica clasica, dar intrebarea din finalul acestei carti cred ca ar trebui sa fie “Va place sa suferiti?”. Va place Brahms ar trebui sa va incante daca sunteti in cautarea unei povesti clasice si foarte simple de dragoste, situata undeva prin mijlocul anilor ’50. In roman nu sunt date prea multe detalii temporale, asa ca nu pot decat estima momentul concret al desfasurarii actiunii.

Am spus ca este o poveste clasica de dragoste cu un nelipsit triunghi amoros: Paule (o femeie trecuta de treizeci de ani dar foarte nefericita in relatia ei cu Roger), Simon (un tanar cu cincisprezece ani mai tanar decat Paule dar care se va indragosti nebuneste de ea) si Roger (profilul eternului cuceritor de meserie si amator de femei cat mai usoare). Ajunsa in pragul varstei de 40 de ani, Paule, o decoratoare de moda, neglijata de amantul sau Roger care isi petrece tipul cu alte cucerii de ale lui,  isi cauta alinarea in bratele  lui Simon, un tanar cu cincisprezece ani mai tanar decat ea. La inceput Paule ezita sa se apropie mai mult de Simon, dar fiind chinuta de o dorinta disperata de a fi si ea intr-un final fericita se agata de iubirea lui totala, dar bolnavicioasa si sacra.

Voi face aici o mica paranteza si ma voi intreba, retoric desigur, de ce dupa o relatie indelunga , dar foarte superficiala cu  macho-ul Roger care pare-se ca nu se concretizeaza in niciun fel, decat prin lungile ei asteptari vs amanarile lui de rigoare, Paula nu are coloana vertebrala sa renunte ? Dupa cum va asteptati Roger afla de relatia ei cu Simon si devine gelos, dar asta nu il face deloc sa isi schimbe comportamentul fata de ea. In ciuda eforturilor de a-l uita pe Roger si de a se abandona lui Simon, Paula nu poate sa il uite pe barbatul care i-a acaparat viata si il alege ca o masochista pe Roger sperand si amagindu-se ca poate ceva se va schimba.

Romanul este drama a unui suflet chinuit de femeie, a acelei iubiri nefericite, dar de neuitat. Paule este o masochista din punctul meu de vedere, preferand sa fie singura, dar mereu la discretia barbatului iubit, in loc sa se bucure de atentia lui Simon, a carui dragoste nu i-o impartaseste. Voi ce ati alege in locul ei? Eu, probabil ca as fi pus punct ambelor relatii si as fi incercat ceva nou, pornind de la zero.

Cartea este una destul de simpla daca este sa ne gandim la numarul de pagini, dar te va face sa iti pui anumite semne de intrebare. O gasiti de achzitionat la un pret modic aici

Romanul a fost ecranizat in 1961 sub numele Goodbye Again si ii are in rolurile principale pe Ingrid Bergman si Yves Montand.